marți, 12 ianuarie 2010

Aruncaţi din... volksVAGON

Mulţi dintre cei care mă cunoaşteţi probabil că ştiţi că am dat "nas în nas" cu echipa Aruncaţi din tren undeva pe la începutul lunii decembrie 2009, tocmai când mersesem să beau şi eu o bere liniştit cu prietenii la La Michele după o zi grea de campanie electorală. Am pus între ghilimele nas în nas deoarece nu a fost chiar aşa. Adică, m-am ghiontit eu în cineva la intrare, dar nu mi-am dat seama că era Costin Mărculescu. Aşa că m-am dus liniştit şi  m-am aşezat la masă. Dau noroc cu prietenii (care mă aşteptau de vreo jumătate de oră), mai stăm puţin de vorbă, vine berea,  timp în care la o masă se aşează o individă. Mă întreabă Mihai dacă ştiu cine e tipa, la care eu sec: "Ana Maria Ferenţ! Dar ce caută asta aicea? Ah. Uite-l şi pe Costin Mărculescu. Ce caută totuşi ăştia aicea?" Şi timp de vreo 10 minute am avut un stres tot întrebându-i "ce caută ăştia aicea". :)) Mai stăm, mai vorbim, şi deodată suntem înconjuraţi de 5 camere de filmat. Ce dracu se întâmplă? (mă întreb în sinea mea). Răspunsul a venit din partea celor 2, Ana Maria Ferenţ şi Costin Mărculescu: "SUNTEM ARUNCAŢI DIN TREN!". "A da? Să fiţi sănătoşi (îmi zic în sinea mea, timp în care încercam să evit camerele deoarece fără bani puţi a prost de la distanţă). Şi parcă nici nu vroiam în acel moment să fiu filmat. A am uitat. După ce au oprit camerele, am făcut poză cu Ana Maria Ferenţ [ştiu că am repetat de prea multe ori numele complet, dar îmi place cum sună Ana Maria Ferenţ. :)) ]

Ia uitaţi minunăţie de poză.




Părerea mea despre ei:

Ana Maria Ferenţ e frumoasă dar urâtă. Da da. Dacă o vezi în realitate, te întrebi: "Ce dracu mai e şi cu fiţoasa asta? Şi urâtă şi fiţoasă?" Nu mai zic ca e super mică de înălţime.  Fiţe cu tona că doar e din capitală. Acu` între noi fie vorba, au fiţe cele de la ţară şi să nu aibă fiţe ea care e din "Bucale" ? Ah şi ma deranjat faptul că, imediat ce au început camerele să filmeze, i-a venit şi zâmbetul pe faţă (zâmbet forţat, bineînţeles), i-au pierit şi fiţele şi a început să şi glumească aşa din senin. . Că vorba aia, trebuie să binedispunem telespectatorii, nu?
Totuşi, de ce să nu recunosc că, Ana Maria Ferenţ [nu v-am zis că îmi place cum sună? :)) ] chiar dacă erau camerele oprite a venit la masă la noi să ne mulţumească pentru gest, să ne dea autografe, să vorbească cu noi şi să facem poze. Eh aici mi-a plăcut de ea. Că şi-a băgat zâmbetul ăla forţat şi a făcut puţină conversaţie.

Costin Mărculescu a fost constant. Nu ţin minte să mă fi deranjat ceva la el. Poate şi pentru că imediat ce au fost închise camerele, a şi fugit după calendare şi a venit după câteva minute la masă ca să dea şi el autograf.

Părerea mea actuală despre emisiune

Până acum, aveam o părere bună despre această emisiune. Adică nah, părea ok. Sunt vedetele puse la muncă, adună bani pentru un caz social. Părea ok. Însă ce nu ştiţi este că şi această emisiune este regizată. Atât îi auzi în emisiune văitându-se că au muncit de nu mai pot, şi când colo abia pun mâna pe o cârpă pentru a filma o scena de câteva secunde. A şi nu înţeleg ceva. De ce pe Dan Bordeianu îl filmează tot timpul în maşină când vorbeşte cu vedetele la telefon? Plus că, nu mai zic că nici măcar nu îi arată în emisiune pe toţi cei care au dat bani. Păi e frumos aşa? Vă dă omul bani şi nu îl arătaţi şi pe el 2 secunde pe post? Ruşine. Înţeleg că trebuie să faceţi în aşa fel încât să vă încadraţi în 2 ore, dar totuşi. Şi aici nu mă refer la mine. Eu am apărut o fracţiune de secundă în emisiune şi sincer nu îmi pare rău. Chiar mă bucur, spre uimirea multora. Ar fi fost perfect dacă n-apăream deloc. În fine.

P.S.: Nici în ruptul capului nu cred că vedetele sunt transportate cu trenul la destinaţie. Deşi în emisiune aşa vor să dea de înţeles, filmându-i cum coboară din tren. De ce nu cred? Fiindcă afară, în faţă la La Michele erau parcate mai multe maşini ce aveau număr de Bucureşti. Deci?


Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Personajele sunt pur fictive. Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.

5 comentarii:

  1. cred ca era de asteptat ca emisiunea sa fie regizata. probabil vroiau sa fie un fel de "serviti va rog"

    RăspundețiȘtergere
  2. Am intrat pe blogul AMF pentru ca am auzit-o spunand ,atunci cand a fost aruncata din tren,ca a strans "2 sacosi de...2 sacosi de"...si m-am lamurit.Nici pe blogul ei nu mai intru[se miorlaie de la inceput la sfarsit],nici la emisiune nu ma mai uit.De fapt ,am dat din intamplare de emisiune.Asa ca parerea posesorului blogului despre"AMF" este corecta.Si chiar aveati nevoie de autografe de la ea?Le-ati cerut sau s-a oferit ea de buna de buna voie si nesilita de nimeni sa vi le acorde?

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor pe acest blog presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
* Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
* Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
* Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.»
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îsi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
* Nu sunt acceptate mesajele cu nume Anonim. Daca nu esti utilizator înregistrat, poţi selecta "Nume/Adresa URL"

Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.

facebook icon youtube icon trilulilu icon