vineri, 30 octombrie 2009

Cipy, acest pitic uriaş.

M-am tot gândit ce nume să îi pun acestui articol. Până la urmă, am decis ca titlu să fie numele cărţii ce îmi ţinea companie în copilărie, atât acasă cât şi la bunici. E vorba de cartea:"Cipi acest pitic uriaş".



De ce asemenea titlu unui articol care se vrea a fi serios? Păi. De ceva vreme, oricine mă vede crede că sunt un copil de 17 ani. Dacă mă întreabă cineva câţi ani am, iar eu îl/o pun să ghicească, răspunsul e "17, maxim 18 ani". Nu mă supără deloc această confuzie, ba dimpotrivă mă bucur că par mai tânăr. Numai că, în ultima vreme, se cam ia lumea de mine întrebându-mă de ce chiulesc de la şcoala. Uitaţi. De exemplu, ieri dimineaţa când eram la partid şi aşteptam să mi se spună unde să merg să lipesc afişe pentru campania electorala, o doamnă din partid m-a întrebat Auzi? Dar cum de nu eşti la şcoală? Ai scutire?
Un alt exemplu, mi s-a întâmplat chiar azi. Am mers la frizerie să mă tund, iar la un moment dat mă întreabă doamna care mă tundea Ce e cu zgârietura de pe cap?. Nu am vrut să o mint, aşa că i-am spus că la muncă am dat cu capul de un perete care era prea jos deasupra scărilor. La care dânsa, cu uimire în privire, mâ întreabă: Munceşti deja? Unde angajează minori?
Şi culmea e, că în momentul în care le spun că am 20 de ani, nu le vine să creadă. De ce? Cică aşa par. Nu-i rău. Şi vreau să spun că au fost nenumărate cazuri, acestea 2 fiind cele mai recente.

Acum vă întreb pe voi. Să presupunem că nu ştiţi câţi ani am. Uitaţi-vă în cele 2 poze de mai jos şi spuneţi-mi: CÂŢI ANI MI-AŢI DA?


P.S.: Culmea culmilor. Tot ieri, în aceeaşi zi în care am fost trimis la şcoala de către doamna de la partid, am fost întrebat de mama unui prieten, dacă eu sunt Stănescu. I-am spus că da, la care m-a întrebat promt: Care din ei? Am rămas blocat. Cum adică, care din ei?, întreb eu (scuzaţi cacofonia). La care mă întreabă: Eşti Ciprian?. I-am spus că da, şi am întrebat-o cum de nu mă mai cunoaşte. Cică: Nu ştiu. Pari schimbat. Pari mai matur. Acuma, pe bune oameni buni. Ba mă faceţi prea mic, ba prea mare. HOTĂRÂŢI-VĂ!!!

13 comentarii:

  1. Ma bucr sa te vad! Sa fii sanatos! Cred ca esti confundat cu un baietel de 17 ani deoarece ai un chip senin, zambitor, fara a parea intunecat de problemele varstei adulte. Dar nu cred ca este vreo problema. Sa dea Domnul sa ti se spuna si peste 10 ani ca ai doar 17. Sa ai mereu ochii senini si zambetul pe fata!

    RăspundețiȘtergere
  2. ;)) lasa Cipy ca sunt amuzante astfel de confuzii,asa ai zis si cand ne am cun..."Lipi...cat imi dai ca varsta?"... la care eu :"> ;)) "18-19";)):P

    RăspundețiȘtergere
  3. @r00xanica
    Sunt un pitic urias. Tine minte. :)) =))

    @Ioana
    Multumesc mult pentru urari doamna Ioana.

    @Lipy
    Tu ai fost pe-aproape. Cand mi te-a prezentat prietenul tau Laur, inca aveam 19 ani. Mai era o luna ce-i drept pana sa fac 20. Dar aveam 19. Deci ai cam nimerit.

    RăspundețiȘtergere
  4. hei Cip..lasa ca e de bine sa ti se spuna ca ai o varsta mai mica decat cea reala..eu ma simt mult mai bine cand mi se spune ca am 18-19 ani(si stii ca am un pic mai mult)..eu iti dau 18 ani..

    RăspundețiȘtergere
  5. Cunosc foarte bine sentimentul.Dar ar trebui sa te bucuri ca pe tine te fac mai tanar doar cu 2 ani.Eu de exemplu am 18 ani jumatate si sunt in clasa a 12a, dar toata lumea imi spune ca am 14 ani si sunt in clasa a 7a, iar cand aveam 14 ani toata lumea imi dadea 18.Deci mult mai tragic.Iar tu nu arati chiar de 17 ani, sa zicem 19 jumatate.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Rox
    Si eu. Dar sa se hotarasca. Ori sunt mai mic, ori mai mare.

    @sabinella
    Multi inainte si bafta la BAC. AUCH! La tine e si mai si. Eh. Aparentele inseala, cred.

    RăspundețiȘtergere
  7. Se mai intampla si confunzii deastea..nu esti singurul :D...mie intotdeauna mi se mai pun vreo 2 ani la varsta si cand le zic ca am 14 si ca sunt in cls a 8 imi zic "da?..nu pari"...;))
    p.s io iti dau vreo 19 :D si cum zicea si dna Ioana ai un chip senin zambitor :)

    RăspundețiȘtergere
  8. eu nici nu mai comentez de tine ca ma stiu pe mine. La 21 de ani daca-mi pun caciula cu ciucuri in cap arat a 14 ani. Asa ca ma simt tanar, ceea ce e bine. Avantajul nostru Cipy nu crezi? Totusi sunt si dezavantaje uneori.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dura treaba:))...mai patesc si eu;))...doar ca invers...mie la aproape 18 ani, mi se dau 21-22;))...sa cresti mare:))

    RăspundețiȘtergere
  10. nu conteaza ce varsta iti da lumea . important este cum te simti tu sufleteste ca daca ne luam dupa lume......

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor pe acest blog presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
* Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
* Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
* Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.»
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îsi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
* Nu sunt acceptate mesajele cu nume Anonim. Daca nu esti utilizator înregistrat, poţi selecta "Nume/Adresa URL"

Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.

facebook icon youtube icon trilulilu icon