vineri, 3 decembrie 2010

5 nu au, 1 e închis, de fapt toate-s cu dichis...


2 decembrie. Am plecat de la serviciu cu o oră mai târziu... dar nu asta e important. Mă duc acasă, îmi iau telefoanele, buletinul, portofelul (pentru că prefer să nu le iau cu mine la serviciu)... dar nici asta nu-i important. Merg la Forţele de Munca, era închis de 10 minute. Trebuie să revin şi mâine, urăsc drumurile repetate de N-şpe mii de ori doar pentru a rezolva o singură problemă. La întoarcere mă întâlnesc cu mama şi ne îndreptăm spre casă. Îmi aduc aminte că azi a apărut ziarul Click! cu cartelă sim cadou. Dau fuga la cel mai apropiat chioşc de ziare, n-are. Îi spun mamei să meargă acasă căci eu mă duc prin oraş după ziar. Am auzit că au o super ofertă cu mii de minute naţionale incluse, aşa că merită "plimbarea". Mă duc la alt chioşc, n-are. Mă duc în gară, n-are. Lângă pompieri, e închis. Lângă Penny, n-are. Peste stadă de Muzeu, n-are. Până la urmă, îmi aduc aminte că am numărul de telefon al unei tanti comerciante de ziare. Sun, şi-a schimbat numărul. Tanti aceasta e prietenă cu bunica. O sun pe bunica, îi cer numărul, o sun pe tanti comercianta, are ziar. Dau fuga în cealaltă parte a oraşului cu cei 80 de bani (preţul ziarului) la îndemână. Iau ziarul, mai stau de vorbă cu ea, timp în care scot pachetul cu cartela să mă uit la ea. În acel moment, îmi zice tanti: "Nu ţine cartela să se vadă, că nu am de dat." O întreb: "Cum, că văd că aveţi  destule sub tejghea?" Replica dumneaei: "Da dar nu am de dat. Zi merci că ţi-am dat ţie". Vai, ce onoare ( îmi zic în gând), înseamnă că de asta nu au ziare nicăieri, pentru că le ţin pe sub tejghele şi le dau pe sub mână, ca pe vremea lui Ceauşescu. În fine, îi mulţumesc şi plec. Pe drum, mă opreşte o femeie să mă întrebe unde am găsit ziarul. Date fiind cele întâmplate înainte, am fost nevoit să îi spun un cu totul alt magazin. Ajung acasă, desfac pachetul. Are în el calendar de birou pe anul 2011. Cool. Bag cartela în telefon, o activez şi încep să primesc sms-uri. Gluma zilei, Ştirea zilei, Horoscopul Zilei, Vremea, Imagini şi Ringtonuri, toate gratuite. Marfă. Acum studiez ofertele. Aflu că aceste cartele se folosesc de reţeaua Orange. Adică sunt o reţea într-o reţea. Chiar dacă numărul de telefon este de Orange, aparţine reţelei Click!, deci prin urmare, dacă sunt sunat din reţeaua Orange, apelantul este taxat la tarif naţional, deci nu îi ia din minutele în reţea. Nasol moment. Aflu şi ofertele:

1000 de minute şi 1000 de sms-uri în reţeaua Click! + 20 de minute naţionale cu 2.5 euro şi un bonus de 1000 de minute în reţea la reîncărcare,
1000 de minute şi 1000 de sms-uri în reţeaua Click! + 50 de minute naţionale cu 5 euro şi un bonus de 1000 de minute în reţea la reîncărcare,
8 cenţi minutul în reţeaua Click!
8 cenţi minutul în orice altă reţea naţională.
5 cenţi pe sms în orice reţea.

Deşi ofertele par bune, parcă tot nu se ridică la nivelul actualei oferte a celor de la Orange. Aşa că am scos cartela Click! din telefon şi am băgat-o la loc pe cea de Orange. Câtă alergătură... şi pentru ce? Pentru încă o cartelă aruncată în fundul sertarului? Şi unde mai pui că se vând şi pe sub mână. De ce? Poate pentru că cei de la Click! nu au informat întâi lumea cu ofertele la reîncărcare?

Cu respect,
Cipy

_______________________________________________________________

Un comentariu:

Postarea comentariilor pe acest blog presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
* Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
* Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
* Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.»
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îsi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
* Nu sunt acceptate mesajele cu nume Anonim. Daca nu esti utilizator înregistrat, poţi selecta "Nume/Adresa URL"

Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.

facebook icon youtube icon trilulilu icon