miercuri, 12 mai 2010

Rezolvă FlashMob-ul ceva?

Mai întâi de toate, PLAY!


Ţara arde şi baba se piaptănă este o vorbă veche, care are precedent şi în ziua de azi. De ce?
Păi, cum am mai zis şi în ultimele câteva articole (cred că v-am şi plictisit de câte ori v-am spus), vor scade foarte drastic salariile, pensiile, somajul, vor creşte impozitele, şi asta începând de la 1 iunie (adică în curând), iar ONG-urile (cel puţin unele dintre ele) fac tot felul de acţiuni penibile. După ce au protestat împotriva spectacolelor de 1 şi 2 mai prin organizarea unui FlashMob, o asociaţie de tineret oneşteană, s-a gândit să mai organizeze un FlashMob prin care să arate că nu sunt de acord cu ultima oprire a apei potabile.

Ce înseamnă de fapt FlashMob?
Flashmob (pronunţat flæʃ mob, termen provenit din engleză flash mob, unde flash—flash, clipă; mob — mulţime) este o adunare foarte scurtă într-un loc public, participanţii efectuând o anumită acţiune neobişnuită pentru o durată scurtă de timp (de obicei câteva minute), după care grupul se răspândeşte. Ideea a fost vehiculată în literatură în timpul secolului al XX-lea, fiind transpusă în realitate începând cu 2003. Aceasta a fost facilitată de larga răspândire a Internetului, e-mailul şi mesageria instant fiind principale mijloace prin care se face organizarea acestor adunări.

 Care sunt scopurile lui iniţiale?
  • distracţia
  • a se simţi independent de stereotipuri de comportament
  • de a impresiona pe ceilalţi
  • pentru a testa capacităţile proprii în efectuarea acţiunelor spontane în locuri publice
  • încercare de a obţine noi senzaţii
  • senzaţie de aparţinere la o acţiune comună
  • noi senzaţii emoţionale
  • participare pentru a găsi noi prieteni

Bun, revenim la aceste FlashMob-uri organizate ca formă de protest, cică.
Oameni buni, dacă tot vreţi să protestaţi, protestaţi împotriva reducerii salariilor, a pensiilor, şomajului, şi a altor nereguli din ţară. Că s-a oprit apa potabilă 2 zile în Oneşti, dar a fost dată cu program dimineaţa şi seara, nu e nimic grav. Dacă citeaţi presa oneşteană, sau dacă vă interesaţi câtuşi de puţin, aflaţi că de fapt această oprire a apei a apărut din cauză că Bacăul s-a racordat şi el la reţeaua de apă ce vine de la Valea Uzului. Plus că Apă Canal S.A. a obţinut nişte fonduri europene pentru schimbarea conductelor, care, dacă nu vor fi înlocuite în cel mai scurt timp ar putea face ca apa potabilă să devină apă nepotabilă. Aşa că staţi liniştiţi, apa se va mai opri, dar nu e absolut nimic grav în asta. E chiar foarte bine. Sunt însă o sumedenie de alte treburi mult mai grave în ţară.

UPDATE: O ştire de pe Realitatea.NET anunţă că "Mamele protestează cu pamperşi folosiţi în faţa Ministerului Muncii pentru că sunt nemulţumite de posibila micşorare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului."  Uite într-adevăr un motiv bine întemeiat pentru care se poate protesta. :)

Sursa explicaţiilor desre FlashMob: Wikipedia
________________________________________________________________

11 comentarii:

  1. 1.Nu s-a protestat impotriva unui Festival , ci impotriva risipirii a 70 000 ron de la Bugetul Local! ( un fleac, nu?)
    2. Nu se face Flash Mob pentru oprirea ultima a apei, ci pentru bataia de joc permanenta in acest sens ! Ce mai poti zice de faptul ca oamneii platesc facturi imense la cladura , apa , gunoi si acum au ramas si fara apa calda.....nimicuri nu.......
    Dar fiecare cu logica lui ! Nu intelegi ce insemna sa ai atitudine civica! De restul prostiilor guvernamentale sa se ocupe politicienii, ei umbla dupa ciolane! Da, avem o tara de babe ce se lamenteaz si comenteaza , dar de facut ceva, ba.

    RăspundețiȘtergere
  2. Suntem un popor de gropari și multipli medaliați la aruncatul cu părerea. Înainte sa faci pe Pico della Mirandola*, te-as sfătui sa mai încerci sa vezi cât de ușor e sa organizezi un protest într-un oras ca Onești.
    Flash mob-ul e un mod de-a gândi în afara cutiei, care ii tot strânge pe mulți. Dacă ție nu ți se pare motiv întemeiat cheltuirea a 70000 de RON din banii munciți în condiții mizere de cei exploatați prin "intreprinderi de succes de prin Onești", nu prea vezi pădurea din cauza copacilor.
    De deștepți care stau cu mâinile în buzunare și arată cu degetul e cam plină țara. Încearcă și tu să te faci remarcat printr-o strategie de nișă, că nu cred eu să ii iei pâinea lui Badea de la gură cu citate din Wikipedia și ironii de aprozar. Dacă ai petrece 5 minute din zi făcând ceva util cu timpul tău, în afara de a cauta nod în papură celor care au voce nu doar pe internet, poate s-ar mai schimba ceva.
    Sa trăiești! Și ne vedem în Italia.

    Cu drag,
    Singurul tău cititor celor care au voce nu numai pe internet, poate s-ar mai schimba ceva.
    Sa trăiești, și ne vedem în Italia...

    Cu drag,
    Singurul tău cititor

    *Baga mare Wiki

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. OK. Si daca nu se cheltuiau cei 70.000 RON (adica 700 de milioane de lei vechi, si nu 7 miliarde cum zicea CINEVA) pe festival, crezi ca se rezolvau toate problemele orasului cu acesti bani? Crezi ca scadeau facturile la caldura, apa, gunor, si altele? In nici un caz. Plus ca, festivalul din Mai si cel din August au devenit un fel de traditie in Onesti. Si nu stiu ce vedeti voi rau in acest festival. De fapt, persoanele care sunt contra lui, sunt primele prezente acolo. Am vazut asta pe 1 si 2 mai.
    2. FlashMob-ul nu mi se pare o actiune civica. Sa fim seriosi, FlashMob-ul e o distractie. Cum ziceam. Daca chiar vreti sa protestati, puteti organiza un protest in toata regula, unde cu siguranta se vor oferii sa participe majoritatea oamenilor din oras. Pentru ca tuturor ne e greu, si cu toti vrem un trai mai bun, dar nu in flashmob se gaseste rezolvarea. Ca nu va creste economia tari daca stam nemiscati o anumita perioada de timp. Plus ca daca protestam, o facem pentru ceva serios. De exemplu de la 1 iunie e vorba sa scada salariile, pensiile, e vorba sa se faca disponibilizari, plus multe altele. Uite ce de motive serioase.
    3. Stii de ce am zis ca se face FlashMob pentru ultima oprire a apei? Pentru ca asa era scris la statusul unei persoane. Si nu stiu de ce am eu banuiala ca tot acea persoana care avea acel status, a pus link catre acest articol pe forumul vostru. Cel putin asa cred, nu stiu sigur pentru ca am vazut ca nu are oricine acces la forum.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma, voi faceti ce vreti. Eu pur si simplu imi exprim parerile proprii pe blogul meu PERSONAL. Nu e nici primul, nici ultimul articol de genul. Plus ca eu nu vreau sa produc nici un scandal, ba dimpotriva, vad ca voi incepeti cu jignirile. Atat am vrut sa spun ca, NU PRIN ORGANIZAREA DE FLASHMOB-URI SE REZOLVA PROBLEMEME IN TARA ASTA. Dar na, fiecare om cu parerea lui, ca doar e democratie.

    Si stai linistit ca nu esti singurul meu cititor.

    Cu respect,
    Cipy

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma, voi faceti ce vreti. Eu pur si simplu imi exprim parerile proprii pe blogul meu PERSONAL. Nu e nici primul, nici ultimul articol de genul. Plus ca eu nu vreau sa produc nici un scandal, ba dimpotriva, vad ca voi incepeti cu jignirile. Atat am vrut sa spun ca, NU PRIN ORGANIZAREA DE FLASHMOB-URI SE REZOLVA PROBLEMEME IN TARA ASTA. Dar na, fiecare om cu parerea lui, ca doar e democratie.

    Si stai linistit ca nu esti singurul meu cititor.

    Cu respect,
    Cipy

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine folosesti termeni de genul "mi se pare". Mie nu mi se pare ca ai inceput "articolul" cu piesa la limita penibilului.
    Daca tot ai talentul romanului care in momentul in care argumenteaza ceva, pentru a suna credibil, noteaza ideile cu 1 si cu 2 de dragul de a suna organizat si coerent, iti recomand sa te informezi cum se face un protest si de la cine ai nevoie de autorizatie. Pana atunci nu esti diferit de zecile de mii de oameni care sunt eroi ai blogosferei.
    Daca tu esti multumit de un concert de artisti din Paleolitic, iti urez si tie pofta buna la spart seminte si salivat in fata televizorului.
    Cat despre festival e evident ca au devenit o traditie, vazand cati musca momeala si se bucura la un festival de muzica ieftina, artisti perimati si imbuibare de la Roger.
    Atat timp cat glasciorul dumitale nu razbate dincolo de o pagina gratis de internet a te pronunta despre actiuni civice e ca si cum ar descrie un orb culoarea rosu.

    Si nu in ultimul rand "NU PRIN ORGANIZAREA DE FLASHMOB-URI SE REZOLVA PROBLEMEME IN TARA ASTA." permite-mi sa iti garantez ca prin articolele tale s-au cam rezolvat toate....

    Cu drag,
    Un om care mai iese din casa

    RăspundețiȘtergere
  7. 1.Ati protestat impotriva risipirii a 70.000 RON da la festival ati fost in plm.
    Bine,sa protestam dar sa nu protestam jucand sotron sau ce faceti voi acolo in fata Primariei. Un protest se oragnizeaza dinainte,sa faceau pliante si se imparteau in zilele de festival oamenilor cu mesajul "Stiti cati bani a cheltuit consiliul local cu aceasta treaba?". Hai ce D-zeu trebuie sa va invat eu cum se face un protest?
    2. Sa jucam acum sotron in fata primariei cu ligheane si sticle pentru ca se opreste apa.
    Pun pariu ca daca se face un sondaj printre tinerii vostrii membrii si-i intrebam " Duduie/respectiv tinere stii de ce se ia apa in oras?" si o sa raspunda,ca si cei ce comenteaza aici, ca "pai traim in evul mediu,bataie de joc huoo". Apa se opreste,chiar anuntat, pentru ca s-a racordat la retea si Bacaul. O alta cauza este aceea ca se renoveaza infrastructura cu niste bani obtinuti de la UE ca sa nu mai bei tu apa cu tone de clor in ea prin reteaua invechita.
    3. Daca tot vreti sa il enervati pe primar,ca asta e motivul protestelor pot paria pe tot ce am, faceti niste proteste bine intemeiate,cu un scop bine determinat. Multumesc


    P.S. Nu pup primarul in c*r, ci vreau sa nu mai implicati onesteanul in motivele protestelor voastre. Spuneti din prima,protestam sa il enervam pe primar ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai, am impresia ca voi nu ati inteles o chestie esentiala: ideea flash mob-ului nu era impotriva desfasurarii festivalului ci impotriva celor care fura de sparg pentru a-l ”organiza” cica. Suntem de acord sa se faca festivalul, care oricum este rasuflat dipa parerea mea, dar care cica ”a devenit o traditie” cum spunea cineva mai jos.
    Si ca sa stii si tu, au fost impartite si pliante, ca nu stii tu despre ele e problema ta.
    Si, dupa cum spunea si Coci, pentru treaba cu apa s-a propus sa se organizeze un protest impotriva faptului ca, dupa ce ca platim o gramada uriasa de bani pt apa, intretinere etc., oamenii isi bat joc de noi prin atitudinea adoptata in primul rand. Nu racordarea Bacaului e problema. Si ce, tu chiar crezi ca daca au primit fonduri de la UE o sa-i foloseasca PE TOTI in folosul comuitatii? ha, stai sa ma gadil ca sa rad. Vor face probabil ca si cei cu soselele care dau 2 miliarde pt 1 kilometru de drum..
    Si inca o chestie..argumenta cineva mai jos ca oricum cu cei 70000 ron nu se rezolvau problemele blablabla. Pai mai, nu-ti dai seama cat de ignoranta si superficiala e pozitia ta? poate nu se rezolva nimic concret cu 700 miloane (desi e foarte fals, se puteau face o multime de lucruri cu ei), dar ideea era urmatoarea: daca s-ar economisi din toate localitatile nu 700 milioane, macar 500, pai s-ar strange ceva bani si poate cu aia s-ar rezolva.. Dar, in fine, asta e atitudine tipic romaneasca: lasa, ca oricum nu se face, lasa ca oricum toti sunt niste idioti.. ideea era sa aratam ca nu toti suntem asa tampiti si ca putem sa ne mobilizam si sa facem ceva macar acum, in situatia dramatica in care suntem..

    RăspundețiȘtergere
  9. PS: Dai o bere ca iti fac trafic.
    Imi cer scuze ca am fost virulent, insa detest aratatul cu degetul in necunostinta de cauza.
    Cat despre oprirea apei, 48 de ore e suficient pentru o proba de presiune si cateva suduri, chiar daca conductele sunt de 1500 mm.
    Ti-as da un citat din ce spune nenea de la ApaServ si apoi ti-as indica unde sa te uiti la timpi de executie pentru lucrarile de genul. Asta ca sa stii ca daca vin niste bani de la UE tot in stil romanesc se lucreaza.

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor pe acest blog presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
* Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
* Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
* Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.»
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îsi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
* Nu sunt acceptate mesajele cu nume Anonim. Daca nu esti utilizator înregistrat, poţi selecta "Nume/Adresa URL"

Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.

facebook icon youtube icon trilulilu icon