joi, 30 aprilie 2009

A venit Weeeeeekend-ul

Să nu cumva să credeţi că am greşit că am pus mai multe "e"-uri în cuvântul weekend. Într-adevăr a venit weeeeeekend-ul. Spun asta pentru că se ştie că mâine, fiind Ziua Muncii nu se fac cursuri, iar la noi în oraş (Oneşti pentru cei care nu ştiu în ce oraş stau) vor fi 3 zile de festival organizat de către Primăria Municipiului Oneşti şi Consiliul Local Oneşti cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii (1 Mai) şi a Zilei Tineretului (2 Mai).
Festivalul se anunţă a fi unul de zile mari, mai ales că pe scenă vor urca să cânte nume ca Romeo Ifrim (onestean de-al nostru foarte bun la muzică folk), Benone Sinulescu, Trupa Etno, Cornelia şi Lupu Rednic, Vasile Şeicaru, Ladies & Roxy Girls, Trupă Azur şi Direcţia 5. Bineînţeles că nu vor lipsii micii, berea, floricele, colacii ungureşti, vata de zahăr şi altele, nu vor lipsii nici tarabele de unde se pot achiziţiona tot felul de suveniruri, dar nici caruselele cu care deja ne-am obişnuit. Mai mult că sigur vor fi şi câteva concursuri care se vor desfăşura. Şi unde mai pui că vom avea parte şi de un superb Foc de Artificii în prima seară a festivalului. Într-un cuvânt nu va lipsii distracţia şi buna dispoziţie. Aşa că, pregătiţi-vă pentru un weekend prelungit şi plin de distracţie. Mai jos puteţi vedea programul recitalurilor susţinute de vedetele prezente la festivitate. Faceţi click pe el pentru a-l mării. Tu ce faci în weeeeeekend?


LATER EDIT: Cu siguranţă voi posta şi câteva poze şi filmuleţe de la festival. Aşa că fiţi pe fază.

3 comentarii:

  1. Offtopic: Salutare! Te-am adaugat la "Link Exchanges". Sper sa faci si tu la fel.

    Iti urez o zi cat mai frumoasa in continuare, avand in vedere ca azi nu se face scoala :D!

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place cum ai dezvoltat Blogu' lu' Cipy'. "Succesuri" pe viitor :D

    RăspundețiȘtergere
  3. mersi mult aditza.. .ma bucur ca iti place

    RăspundețiȘtergere

Postarea comentariilor pe acest blog presupune implicit acceptarea acestor termeni şi condiţii:
* Este interzis furtul nickname-urilor şi semnăturilor altor utilizatori.
* Sunt interzise comentariile care incită la acţiuni ilegale, precum şi cele care conţin ameninţări sau violează viaţa privată.
* Nu sunt permise mesajele cu tentă antisocială, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene şi injuriile.»
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor şi îsi asumă consecinţele în cazul unor acţiuni legale.
* Nu sunt acceptate mesajele cu nume Anonim. Daca nu esti utilizator înregistrat, poţi selecta "Nume/Adresa URL"

Autorul acestui blog îşi rezervă dreptul de a şterge comentariile care nu respectă regulile de mai sus.

facebook icon youtube icon trilulilu icon